Seminarii: Metode și tehnici de prevenire a abuzului de alcool

14-11-2014

Medici de familie și asistenți medicali comunitari din comunele din județul Iași participă zilele acestea la un seminar cu tema „Metode și tehnici de prevenție a abuzului de alcool”, organizat în Iași de Asociația Alternative Sociale.

Acest seminar vine să răspundă unei nevoi de formare a specialiștilor care a apărut ca urmare a unor modificări legislative: începând cu acest an, toți medicii de familie au obligativitatea de a evalua pacienții adulți în ceea ce privește consumul problematic de alcool prin intermediul chestionarului AUDIT . Astfel, în cadrul seminarului, participantii au dobândit tehnici de aplicare a acestui chestionar și și-au dezvoltat abilități privind consilierea pacienților pentru reducerea sau renunțarea la consumul excesiv de alcool.
 
Prevenirea abuzului de alcool este o temă care mă preocupă și care este extrem de problematică în mediul rural, acolo unde lucrez și unde intru frecvent în contact cu persoane afectate de acest fenomen. Acest seminar mi-a oferit oportunitatea să-mi actualizez și să-mi îmbogățesc cunoștințele privind instrumentele de screening și să învăț cum să consilez o persoană care are probleme cu alcoolul,  a declarat dr. Maria Pintilie, medic de familie, Raducăneni

La  deschiderea acestui seminar au participat și reprezentanți ai unor instituții cu atribuții în acest domeniu, care au vorbit despre importanța prevenției în combaterea consumului excesiv de alcool și au oferit o serie de recomandări.

De la începutul acestui an, la Spitalul de Psihiatrie „Socola” s-au înregistrat 885 de pacienți diagnosticați cu alcoolism. Acesta, însă, este doar vârful aisbergului. S-a remarcat, în ultimul timp, o creștere a adresabilității femeilor, în sensul că am constat că sunt din ce în ce mai multe femei printre pacienții noștri cu probleme de abuz de alcool. Ele au un stil solitar de a bea spre deosebire de bărbați care au un patern gregar. La femei, alcoolismul se asociază mai mult cu stări emoționale negative, de exemplu, probleme conjugale, în timp ce la bărbați cu stări pozitive, de exemplu aniversări și altele, a afirmat Dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola”, Iași. 

De asemenea, în cadrul seminarului Alternative Sociale a lansat o platformă online care le permite tuturor persoanelor să afle în ce măsură comportamentul lor legat de consumul de alcool prezintă probleme sau riscuri de a se transforma în dependență. Cei interesați pot completa un test de identificare a consumului problematic de alcool, disponibil online la adresa www.prevalcool.alternativesociale.ro, secțiunea Quiz.

Alcoolismul este o boală care afectează nu doar persoana bolnavă, ci întreaga familie. Copii care provin din părinți alcoolici prezintă un risc de șase ori mai mare de a avea probleme legate de consumul de alcool în adolescență, dar și la vârsta adultă. Cele mai recente statistici sînt cele oferite de Organizația Mondială a Sănătății prin Raportul publicat în 2014 care menționează pentru România un consum de alcool la persoane peste 15 ani de 14.4 litri de alcool pur pe cap de locuitor. O distribuție pe regiuni indică Moldova ca fiind zona cu cea mai mare prevalență a consumului de alcool în rîndul populației cu vîrste cuprinse între 15 și 64 ani , a conchis Liliana Foca, coordonator proiect.

Seminarul de la Iași a încheiat seria trainingurilor organizate de Alternative Sociale în lunile octombrie și noiembrie în Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău și Vaslui. Ca urmare a acestor formări, 450 de pacienți identificați ca fiind în risc de abuz de alcool sau ca alcoolici vor beneficia în perioada următoare de consiliere medicală, servicii de monitorizare și referire către medici specialiști pentru tratarea bolilor asociate.

Acest eveniment este realizat în cadrul proiectului „Prevalcool”, implementat de Alternative Sociale în parteneriat cu Direcțiile de Sănătate Publică din Iași, Neamț, Botoșani, Vaslui, Suceava și Bacău și cu Centrul de Educație Medicală Continuă Iași și finanţat prin granturile Spațiului Economic European 2009 – 2014 în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informatii oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.

 

Acest website este realizat în cadrul proiectului “Prevalcool”, finanțat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG în Romania www.fondong.fdsc.ro.

Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.

Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor websiteului.